vineri, 25 noiembrie 2011

Reteta 15 – Peste cu cartofi natur si sos de mustar si Reteta 16 – Salata de morcovi

Duminica 27 noiembrie 2011 – ziua a 13-a de Post

Mic dejun (ora 8.30): 2 felii de paine integrala cu zacusca de vinete
Gustare (ora 10.30): 1 para
Pranz (ora 13.00): Peste cu cartofi natur si sos de mustar
Gustare (ora 16.30): ½ pomelo
Cina (ora 19.00): Salata de morcovi

Reteta 15:
Peste cu cartofi natur si sos de mustar
2 portii

Ingrediente:
2 buc. de peste Alaska congelat ( 6buc. x 100g ), 4 cartofi, 2 linguri de ulei de floarea soarelui, ½ legatura marar, sare de mare, 1buc. lemon si  mustar cu boabe de mustar .
Mod de lucru:
Se curata cartofii si se spala. Cele doua bucati de peste congelat se pun in tigaia incinsa. Se adauga cartofii taiati in sferturi peste care se adauga uleiul si o ceasca de apa. Se pune capacul si se lasa la foc mic 30-40 de minute.
Cand sunt gata se scot si se aseaza pe farfurie. Se taie in doua bucata de lemon si se aseaza pe marginea farfuriei.
Separat se face un sos din 2 linguri de mustar cu boabe de mustar si apa care se va adauga in farfurie peste cartofi si peste, impreuna cu mararul tocat marunt.

Reteta 16:
Salata de morcovi
2 portii

Ingrediente:
4 morcovi, 50g masline verzi rondele, 50 g arahide crude, 10 g capere, 1 lamaie, 1 lingura de miere de albine si sare de mare.
Mod de lucru:
Se curata morcovii, se spala si se rad pe razatoarea mare. Se pun intr-un bol de salata. Se adauga maslinele, arahidele si caperele. Separat se dizolva in zeama de lamaie mierea de albine si se toarna peste morcovi. Se presara un varf de sare pentru gust. Se amesteca si se serveste imediat.
Pofta buna!

Meniu de week-end cu workshop-uri: Reteta 14 – Salata de ton

Sambata 26 noiembrie 2011 – ziua a 12-a de Post

Mic dejun (ora 7.30): 3 rondele de ovaz cu dulceata de zmeura
Gustare (ora 10.00): 1 banana
Pranz (ora 13.00): Salata de ton
Gustare (ora 16.30): 2 buc. kiwi
Cina (ora 19.30): orez cu legume

Reteta 14:
Salata de ton
2 portii

Ingrediente:
1 salata verde, 1 cutie de 200g bucati de ton in suc propriu (150g ton), 1 legatura de ridichi cu frunze, 2 linguri de ulei de masline, 1 legatura de ceapa verde, 1 legatura patrunjel, ½ lamaie, piper negru macinat si sare de mare.
Mod de lucru:
Se curata ridichiile si ceapa verde si se spala impreuna cu salata verde si patrunjelul. Se taie fasii salata verde si frunzele de ridichi daca sunt prospete si se pun intr-un bol de salata. Se taie ridichiile rondele subtiri si ceapa si patrunjelul se taie marunt. Se adauga toate peste salata. Se desface conserva de ton, se scurge lichidul din interior si se adauga doar bucatile de ton.
Se pune uleiul de masline, zeam de lamaie si sare si piper dupa gust. Se amesteca si se serveste pe loc.
Pofta buna!

joi, 24 noiembrie 2011

Reteta 13 - Orez cu legume si salata de castraveti murati

Vineri 25 noiembrie 2011 – ziua a 11-a de Post

Mic dejun (ora 7.30): 2 felii de paine integrala cu crema de avocado
Gustare (ora 10.00): 1 mar Ionatan
Pranz (ora 13.00): Orez cu legume
Gustare (ora 16.30): 1 portocala
Cina (ora 19.30): spanac

Reteta 13:
Orez cu legume si salata de castraveti murati
4 portii

Ingrediente:
400g orez bob lung, 1 telina, 2 morcovi, 1 ceapa mare, 1 ardei gras verde, 4 linguri de ulei de floarea soarelui, 1 legatura de ceapa verde, 1 legatura patrunjel si sare de mare si 1 borcan de castraveti murati, 1/2 legatura de marar si 2-3 catei de usturoi.
Mod de lucru:
Se curata morcovii, ceapa, ardeiul si telina si se spala. Se rad pe razatoarea mare, morcovii si telina. Se taie ardeiul fasii subtiri. Atat ceapa galbena cat si cea verde se taie marunt si se prajeste intr-o cratita. Se adauga morcovii si telina rasa, ardeiul fasii, cozile de la patrunjel tocate marunt si orezul. Dupa ce se calesc putin se adauga 1 litru de apa.
Se amesteca si se pune capacul. Se lasa la foc mic 20 – 30 minute, fara sa se mai amestece in cratita.  Se adauga sare dupa gust si daca mai e nevoie se mai adauga 1 ceasca de apa.
Se taie marunt frunzele de patrunjel si se presara deasupra.
Separat se taie rondele 5-6 bucati de castravate murat si se pun intr-un bol de salata. Se taie marunt un catel de usturoi si cateva frunze de marar si se adauga in bol impreuna cu 2-3 picaturi de ulei. Se amesteca si se serveste alaturi de orezul cu legume.
Pofta buna!

miercuri, 23 noiembrie 2011

Reteta 12 - Spanac

Joi 24 noiembrie 2011 – ziua a zecea de Post

Mic dejun (ora 7.30): 2 felii de paine integrala cu gem de prune
Gustare (ora 10.00): 1 para
Pranz (ora 13.00): spanac
Gustare (ora 16.30): 1 grapefruit
Cina (ora 19.30): 5 buc. rondele de ovaz

Reteta 12:

Spanac
4 portii

Ingrediente:
2 pungi de spanac congelat 400g, 1 telina, 2 morcovi, 1 ceapa, 2 linguri de ulei de floarea soarelui, 1 legatura de ceapa verde, ½ legatura marar, ½ legatura patrunjel, cativa catei de usturoi si sare de mare.
Mod de lucru:
Se curata morcovii, ceapa si telina si se spala. Se rad pe razatoarea mare, morcovii si telina. Se taie ceapa marunt si se prajeste intr-o tigaie. Se adauga morcovii si telina rasa. Se taie marunt tulpinele de marar si patrunjel si se adauga dupa cateva minute impreuna cu cele doua pungi de spanac congelat. Se pune capacul si se lasa sa fiarba 20 -30 minute. Daca mai este nevoie se mai picura apa.
Se taie marunt ceapa verde si frunzele de marar si patrunjel, cativa catei de usturoi si se mai lasa 5-10 minute. Se adauga sare de mare dupa gust.
Pofta buna!

luni, 21 noiembrie 2011

Reteta 11 - Salata de cruditati

Miercuri 23 noiembrie 2011 – ziua a noua de Post

Mic dejun (ora 7.30): 2 felii de paine integrala cu zacusca de vinete
Gustare (ora 10.00): 1 portocala
Pranz (ora 13.00): pastai verzi fierte cu crema de hrean
Gustare (ora 16.30): 1 mango
Cina (ora 19.30): salata de cruditati

Reteta 11:

Salata de cruditati
2 portii

Ingrediente:
1 mar ionatan, 1 telina mica, 2 morcovi, 1 lingura de miere de albine si 10 buc. miez de nuca
Mod de lucru:
Se curata morcovii si telina. Se spala marul, morcovii si telina. Se rad pe razatoarea mare morcovii, telina si marul. Se adauga o lingura de miere de albine lichida si bucatile zdrobite de miez de nuca. Se amesteca.
Se poate servi simpla sau cu scortisoara presarata deasupra.
Pofta buna!

Reteta 10 - Iahnie de fasole cu salata de varza murata

Marti 22 noiembrie 2011 – ziua a opta de Post

Mic dejun (ora 7.30): lapte de soia cu fulgi de ovaz, seminte de in si stafide
Gustare (ora 10.00): 2 buc. kiwi
Pranz (ora 13.00): iahnie de fasole cu varza murata
Gustare (ora 16.30): 1 mar verde
Cina (ora 19.30): masline negre cu ardei gras

Reteta 10:

Iahnie de fasole cu salata de varza murata
3 portii

Ingrediente:
2 cutii de Fasole alba 400g ( 240g/buc. masa neta ), 1 ceapa mare, 4 linguri de ulei, 3 linguri de bulion,  frunze de dafin, sare, piper negru boabe si macinat, 1/2 buc. varza murata.

Mod de lucru: Se prajeste in 3 linguri de ulei ceapa taiata. Se adauga fasolea spalata din cele doua cutii, bulionul, dafinul si piperul. Se lasa sa fiarba 20 minute dupa care se adauga sare dupa gust.
Separat se pregateste salata. Se taie jumatate dintr-o varza murata potrivita. Se adauga ulei, sare si piper dupa gust.
Iahnia de fasole se poate servi calda sau rece cu salata de varza murata sau cruda.
Pofta buna!

Reteta 9 - Peste cu legume asortate

W2 ( saptamana 21 – 27 noiembrie 2011 )

21 L  – Dezlegare la peste
22 Ma - Dezlegare la ulei si vin
23 Mi – Post
24 J - Dezlegare la ulei si vin
25 Vi – Dezlegare la ulei si vin
26 S - Dezlegare la peste
27 D - Dezlegare la peste

Luni 21 noiembrie 2011 – ziua a saptea de Post

Mic dejun (ora 7.30): 2 felii de paine integrala prajita cu 1 banana
Gustare (ora 10.00): un ceai
Pranz (ora 13.00): peste cu legume asortate
Gustare (ora 16.30): 1 mar rosu
Cina (ora 19.30): ardei umpluti

Reteta 9:

Peste cu legume asortate
2 portii

Ingrediente:
1 punga Amestec Mexica 450g ( morcovi, fasole verde, porumb dulce, ardei rosu, ardei verde ), 4 buc. de peste Alaska congelat ( 6buc. x 100g ), sare, piper negru boabe, busuioc.

Mod de lucru: In tigaia incinsa se pun 4 buc. de peste congelat. Se adauga legumele congelate si se pune capacul etans astfel incat sa se formeze abur. Eu folosesc tigaia magica. Se lasa la foc mic 40-50 min. Cand este aproape gata, adaugam busuioc uscat, piper boabe si sare dupa gust. Se serveste cu lamaie.
Pofta buna!

vineri, 18 noiembrie 2011

Meniu de week-end cu workshop-uri - Reteta 8: Ardei umpluti (de post)


Sambata 19 noiembrie 2011 – ziua a cincea de Post

Mic dejun (ora 7.30): 3 felii de paine integrala prajita cu dulceata de zmeura
Gustare (ora 9.30): 1 banana
Pranz (ora 13.00): ardei umpluti
Gustare (ora 16.30): 1 mar
Cina (ora 19.30): ardei umpluti

Duminica 20 noiembrie 2011 – ziua a sasea de Post

Mic dejun (ora 7.30): “lapte” cu ovaz, in, stafide
Gustare (ora 9.30): 1 mar
Pranz (ora 13.00): ardei umpluti
Gustare (ora 16.30): 1 grapefruit
Cina (ora 19.30): salata de vinete cu rosii si ardei gras


Reteta 8:

Ardei umpluti (de post)

6 portii ( 3 portii mari – 2 buc. si 3 portii mici – 1 buc. )

Ingrediente: 3 ardei gras rosu mici, 3 ardei gras galbeni-portocalii mici, 3 ardei gras verde mici, 5 ardei verzi Bianca, 4 cepe, 2 morcovi, 2 rosii mari, 1 vanata mica, 3 cesti de orez, 1 ceasca de grau, 1/2 ceasca de miez de seminte de dovleac crude, 3 linguri de bulion, 1 lingura de faina, patrunjel, marar, ulei de floarea soarelui, sare, piper.

Mod de lucru:
Aranjam intr-o cratita ardeii astfel incat sa stim cati ne incap si in cate parti separam umplutura.
Pentru ca vom manca mai multe mese ardei umpluti, este de preferat ca acestia sa aiba culori diferite astfel incat sa avem impresia ca mancam de fiecare data altceva, chiar daca doar culoarea ardeiului difera. Se pot folosi si gogosari. 
Intr-un bol se pune o ceasca de grau peste care se adauga doua ceasti de apa rece si se lasa la inmuiat.
Se curata cepa si morcovii. Se spala ardeii, rosiile, vanata, patrunjelul, mararul, ceapa si morcovii. Se spala doua cesti de orez si se lasa la inmuiat.
Intre timp, cu varful unui cutit bine ascutit, taiem rotund in jurul cotorului fiecare ardei, avand grija sa nu decupam prea mult din pulpa. Curatam cotoarele de seminte si cozi intrucat acestea le vom pune sub forma de capac sa nu iasa umplutura.
Se taie marunt 2 cepe si se da prin razatoare morcovul. Vanata se taie in cuburi mici. Se pot folosi si ciuperci, dar eu sunt alergica si nu le utilizez deloc ca ingrediente.
Intr-o cratita care nu se lipeste, se caleste la foc mic in ulei de floarea soarelui ceapa, morcovul, vanata, dupa care se adauga orezul si graul scurs, miezul de seminte de dovleac, 1/2 ceasca de apa, sare, piper si se lasa pe foc amestecand des.
Se taie coditele de la patrunjel si marar, se toaca marunt si se adauga peste umplutura. Cand amestecul este gata, se adauga si frunzele de marar tocate marunt si se lasa sa se raceasca putin.
Umplem cu umplutura astfel preparata ardeii, le punem cotorul cu restul de codita in jos, infipt in umplutura, astfel incat sa nu cada si ii asezam in cratita in care urmeaza sa-i fierbem. Se adauga apa cat sa ii acopere si se dau la cuptor, la foc mic, cca 20-30 minute.
Separat intr-o tigaie calim celelalte doua cepe taiate marunt si rosiile taiate cubulete si le adaugam peste ardeii din cuptor, lasandu-i in continuare sa fiarba inca 20 minute.
Intr-o cana facem un sos din 3 linguri de bulion diluat cu apa si o lingura de faina pe care-l turnam peste ardei cand acestia sunt fierti. Se mai lasa cca 15 minute la cuptor.
La sfarsit, cand scoatem cratita din cuptor, presaram deasupra patrunjel tocat.
Se servesc calzi sau reci.
Pofta buna!

 

joi, 17 noiembrie 2011

Reteta 6 - Bruschete cu rosii si Reteta 7 - Salata de fasole

Vineri 18 noiembrie 2011 – ziua a patra de Post

Mic dejun (ora 7.30): bruschete cu rosii
Gustare (ora 9.30): 1 mar
Pranz (ora 12.30): salata de fasole
Gustare (ora 16.30): 1 grapefruit
Cina (ora 20.30): ½ borcan cu compot de prune

Reteta 6: Bruschete cu rosii
1 portie medie
Ingrediente: 3 felii de paine prajita, o rosie, sare de mare, granule de usturoi, busuioc uscat, piper.
Mod de lucru: Se taie in cuburi mici rosia si se pun intr-un bol. Peste acestea se adauga sare de mare, granule de usturoi, busuioc uscat si piper dupa gust. Se amesteca bine. Peste feliile calde de paine prajita se pune acest amestec.
Daca este o zi cu Dezlegare la ulei, feliile de paine prajita se pot unge cu ulei de masline. Daca se folosesc ca aperitiv, feliile de paine se pot unge si cu usturoi zdrobit.
Pofta buna!

Reteta 7: Salata de fasole
2 portii mari
Ingrediente: 1 cutie 400g de “4 tipuri fasole pentru salate” (240g pulpa), 2 legaturi de ridichi cu tot cu frunze, 2 castraveti cornison mici, 4 castraveti in otet mici, 1/2 legatura de ceapa verde, frunze de marar, patrunjel si loboda, sare de mare, piper.
Mod de lucru:
Se spala pe rand sub jet de apa legumele si verdeturile. Se taie in fasii frunzele de ridichi doar daca acestea sunt proaspete si verzi, in rondele subtiri castravetii cornison, castravetii in otet, ridichiile si ceapa verde si se pun intr-un bol de salata. Rosia se da in doua si fiecare parte se taie in cuburi mici. Se adauga in bol impreuna cu boabele de fasole din conserva, clatite in prealabil.
Se toaca marunt mararul, cateva fire de patrunjel si loboda si se pune in salata, dupa care adaug sare de mare si piper dupa gust. Se amesteca totul cu doua palete de lemn.
Pofta buna!

miercuri, 16 noiembrie 2011

Reteta 4 - Mic dejun clasic si Reteta 5 - Salata de vara

Joi 17 noiembrie 2011 – ziua a treia de Post

Mic dejun (ora 7.30): “lapte” cu ovaz, in si stafide
Gustare (ora 9.30): 1 banana
Pranz (ora 12.30): salata de vara
Gustare (ora 16.30): 1 mar
Cina (ora 20.30): ciorba de zarzavat cu 1 felie de paine

Reteta 4: “Lapte” cu ovaz, in si stafide
1 portie medie
Ingrediente: lapte de soia, fulgi de ovaz, seminte de in, stafide.
Mod de lucru:
Se pun intr-un bol 3 linguri de fulgi de ovaz, 1 lingurita de seminte de in si 1 lingurita cu stafide.  Peste acestea se toarna 100 ml de apa clocotita si se lasa 5 minute la inmuiat. Se adauga 250 ml de lapte de soia incalzit si se serveste cald sau rece.
Pofta buna!

Reteta 5: Salata de vara
2 portii mari
Ingrediente: 1/2 salata verde (ramasa de aseara), 1 rosie mare, 2 castraveti cornison mici, 1 ardei gras verde, 1 legatura de ceapa verde, 3 ridichi, frunze de patrunjel si marar, zeama de la ½ lamaie, 1 lingura ulei de masline, sare de mare, busuioc, piper, granule de usturoi.
Mod de lucru:
Se spala pe rand sub jet de apa legumele si verdeturile. Se taie in fasii salata verde si ardeiul verde, in rondele subtiri castravetele cornison, ridichiile si ceapa verde si se pun intr-un bol de salata. Rosia se da in doua si fiecare parte se taie in cuburi mici. Se adauga in bol. Se toaca marunt patrunjelul si mararul si se pun in salata, dupa care adaug uleiul de masline si zeama de lamaie, busuiocul uscat, un varf de cutit de granule de usturoi, sare de mare si piper dupa gust. Se amesteca totul cu doua palete de lemn. Se serveste de preferat in urmatoarele 4h.
Pofta buna!

marți, 15 noiembrie 2011

Reteta 2 - Crema de avocado si Reteta 3 - Ciorba de zarzavat

Miercuri 16 noiembrie 2011 – ziua a doua de Post

Mic dejun (ora 7.30): 3 felii de paine integrala cu crema de avocado
Gustare (ora 9.30): 1 ceai
Pranz (ora 12.30): ciorba de zarzavat
Gustare (ora 16.30): 1 grapefruit
Cina (ora 20.30): salata verde ( 1/2 salata verde, frunze de  marar, 1 lingura miez de seminte de floarea soarelui crude, sare de mare dupa gust si zeama de lamaie ).

Reteta 2: Crema de avocado
2 portii medii
Ingrediente: 1 avocado, granule de usturoi, sare de mare, piper negru macinat, zeama de lamaie
Mod de lucru: Se alege un avocado cu consistenta moale.
(Atentie! Daca fructul nu este copt, nu se poate pasa. Fructele avocado sunt tari. Tinute la temperatura mediului ambiant ele se inmoaie, se coc. Nu le lasati sa se innegreasca pentru ca se strica).
Se taie in doua si se scoate samburele. Cu o lingurita se ia pulpa fructului si se pune intr-un bol mic. Se paseaza pana se obtine o pasta de culoare verde-galbui si consistenta unctuoasa. Se adauga o jumatate de lingurita de granule de usturoi si se amesteca. Se pun cateva picaturi de zeama de lamaie pentru a nu se oxida compozitia. Sare de mare si piper dupa gust.
Aceasta crema de avocado se serveste unsa pe felii de paine prajita.
Pofta buna !



Reteta 3: Ciorba de zarzavat
6 portii mari
Ingrediente: 2 cartofi medii, 2 morcovi, 1/2 dovlecel (ramas de ieri), 1 ardei gras verde, 1/2 telina medie, 1 ceapa galbena de marime medie, cate o legatura de ceapa verde, patrunjel, leustean, loboda si marar, bulion, zeama de la ½ lamaie, sare, busuioc, piper.
Mod de lucru:
Se spala pe rand sub jet de apa legumele si verdeturile. Se curata apoi telina, cartofii, morcovii, ceapa, ardeiul, dovlecelul, dupa care se spala. La fel si verdeturile.
Se taie legumele in bucati mici si se pun la fiert intr-o oala, cu 3 litri de apa. Cand acestea sunt aproape gata, se adauga cozile de verdeata tocate marunt si frunzele de verdeata tocate: 1/2 leg. ceapa verde, leusteanul, loboda (din care mai oprim cateva frunze tinere). Se adauga 4 linguri de bulion si zeama de la jumatate de lamaie. Se mai lasa 5-10 minute pe foc mic si se adauga sare si piper dupa gust, busuioc uscat si frunze de patrunjelul proaspat tocat.
Pofta buna !

Lista de cumparaturi15.11.2011
Denumire articol gramajpret ( RON )
Ulei de masline extra virgin1L20.99
Mustar clasic300g2.19
Marar uscat15g2.62
Patrunjel uscat15g2.62
Busuioc uscat15g2.62
Usturoi granule70g2.79
Salata verde1 buc.2
Ceapa verde1 buc.1.5
Marar  1 buc.1
Patrunjel 1 buc.1
Lamai0.405kg (2 buc.)1.62
Loboda1 buc.1
Ardei gras verde0.325kg (2 buc.)1.62
Castraveti cornison0.315kg (3 buc.)1.38
Ridichi cu frunze2 buc.2
Lapte de soia1L10.99
Fulgi de ovaz500g5.56
Seminte de in125g1.99
Miez seminte de floarea soarelui crude200g1.99
Stafide250g4.79
Avocado1 buc.3.99
Grapefruit rosu0.920kg (2 buc.)3.67
Castraveti in otet720g2.99
Fasole boabe conserva400g2.59
Bulion720ml4.99
Leustean1buc.1
TOTAL:91.5